Înaintea partidei de campionat, Univestitatea Craiova – Steaua, fostul antrenor al oltenilor a ținut să dezmintă zvonurile conform cărora ar fi posibilă o eventuală revenire a sa în Ghencea și a făcut o scurtă analiză a derbyului din Bănie.
„Nu există o favorită în acest meci. Sigur, cei din Ghencea au un lot mai valoros, atmosfera la ei este mult mai liniștită, deoarece jucătorii au salariile plătite la zi, în timp ce craiovenii sunt măcinați de situația grea în care se află clubul. Deși cei de la Craiova au mai achitat o parte din datorii și susțin că totul este în regulă, situația nu stă deloc așa. Acolo sunt probleme grave. Totuși, la un astfel de meci, jucătorii se motivează total și lasă deoparte toate problemele. Universitatea are și avantajul terenului propriu, și de aceea cred că va fi o partidă echilibrată”, a explicat Victor Pițurcă.
Fostul selecționer nu se va duce pe stadion, preferând să privească meciul la televizor și a explicat: „Afirmațiile conform cărora voi reveni în următoarele săptămâni în Ghencea sunt doar simple speculații. MM să stea liniștit, nu vin acum la Steaua”.
Fostul selecționer a răspuns și celor care îl acuză că din cauza sa Universitatea i-a pierdut pe Iliev și Gargorov: „Bineînțeles, eu sunt de vină. Ce să fac, părinții nu mi-au mai dat bani ca să-i ofer lui Adrian Mititelu, iar el să-i plătească pe jucători. Trebuia să-i mai aduc lui Mititelu 1-2 milioane de euro, pentru că e un băiat foarte bun”, a declarat Pițurcă pentru evz.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER